• Alexandra Kelemen
• Tulburari emoționale

Diferențele dintre burnout și depresie

Burnout-ul și depresia sunt doi termeni din domeniul psihologiei care sunt foarte des folosiți de către publicul larg, însă uneori diferențierea nu este foarte clar efectuată. Majoritatea persoanelor confundă sau chiar pun un semn de egal între cele două concepte. Depresia este o tulburare emoțională care afectează toate domeniile importante din viața pacientului, prezintă atât simptome emoționale cât și simptome fiziologice. Deși cei doi termeni pot părea asemănători ca manifestare, existe diferențe importante. Burnout-ul se referă la epuizarea emoțională ca rezultat al stresului de la locul de muncă, și se mnaifestă prin detașarea de ceilalți și o productivitate scăzută. Depresia în schimb reprezintă suferință emoțioanlală intensă, pierderea plăcerii, modificări fiziologice (insomnii, lipsa apetitului), modificări la nivel cognitiv (probleme de concentrare, sentimente de vinovăție și inutilitate), și în cazuri severe risc de suicid. Voi prezenta pe rând fiecare concept și caracteristicile reprezentative, pentru a oferi o mai bună înțelegere a acestora.

Burnout definiție si interpretare

În ultimii ani termenul de burnout a fost folosit pentru a defini o condiție de epuizare emoțională și mentală la locul de muncă (Lacovides, Fountoulakis, Kaprinis, & Kaprinis, 2003). Acest fenomen impactează într-un mod semnificativ cultura modernă, în care locul de muncă este considerat un element vital al statusului social al unei persoane, și de asemenea este considerat o sursă de sens în viața persoanei.

Termenul de burnout a fost introdus de Freudenberger (1974) pentru a descrie epuizarea profesioniștilor de sănătate mentală la locul de muncă. Freudenberger sugerează că cei mai predispuși spre a dezvolta burnout sunt cei care sunt dedicați, cu un angajament puternic, care simt o presiune din interior pentru a munci și a ajuta, si presiune din exterior pentru a oferi.

Burnout-ul este datorat unui dezechilibru între resurse, valori, așteptări, și solicitări din mediu. Sindromul nu apare brusc, dar este produsul unei perioade lungi de muncă stresantă.

Burnout-ul este definit ca un sindrom psihologic care conține 3 componente interrelaționate: epuizarea emoțională, depersonalizarea, și realizări personale reduse.

În dezvoltarea burnout-ului epuizarea emoțională este prima dimensiunie care apare. Acest lucru înseamnă că profesionistul se simte obosit după muncă, și nu are putere mentală de a investi în muncă, se simte stors fizic și emoțional de resurse (Iacovides, et al., 2003). Epuizarea emoțională este componenta ce ține de dimensiunea stresului, și în același timp reprezintă calitatea centrală a burnout-ului.

Următorul stadiu este încercarea de a se apăra prin izolarea afectului (depersonalizarea), dezvoltarea relațiilor impersonale cu clienții într-o încercare de a evita stresul. Depersonalizarea reprezintă componenta interpersonală, este definită ca un sentiment de cinism, iritabilitate, și negativitate față de ceilalți (Iacovides et al., 2003). Oamenii tind să aibă o atitudine mai cinică și să se simtă detașați atunci când se simt epuizați și descurajați. Acest mecanism este în general ineficient și poate duce la ultima faza a burnout-ului, și anume scăderea nivelelor de funcționare la muncă (scăderea realizărilor personale).

Realizările personale reduse reprezintă componenta de auto-evaluare, și conține sentimente de incompetență, și o lipsă de productivitate la locul de muncă. Este dificil ca un om să se simtă împlinit la locul de muncă când este epuizat emoțional și indiferent față de ceilalți.

Termenul de burnout nu este sinonim cu stres la locul de muncă, oboseală, alienare, depresie. Burnout-ul pare să fie cauzat de eforturi mari disproporționate (timp, implicare emoțională, empatie) și satisfacție scăzută, în plus pe lângă condiții de muncă stresante (Iacovides, et al., 2003). Burnout-ul afectează majoritar asistentele, doctorii, lucrătorii sociali, profesorii, și meseriile similare.

O trăsătura importantă a burnout-ului este că oamenii care suferă de acesta își ascund problema pentru că se simt vinovați de comportamentul, atitudinea și starea lor mentală (Iacovides, et al., 2003).

Principiile teoriei echității sprijină perspectiva conform căreia burnout-ul este un sindrom psihologic. Conform acestei teorii, indivizii au tendința de a urmări reciprocitatea în relațiile interpersonale, aceștia simțind distres când schimbul relațional este inechitabil (Steinhardt et al. 2011). De exemplu, oamenii se așteaptă ca entuziasmul și implicarea lor să fie recunoscute prin atenția și respectul acordate de cei din jur. Atunci când aceasta reciprocitate lipsește, resursele emoționale ale individului vor continua să scadă, și astfel se va alimenta sindromul burnout.

În concluzie, angajații care experimentează burnout-ul se simt mai nesatisfăcuți și epuizați, se îndepărtează de ceilalți, sunt mai puțin productivi, și se confruntă cu mai multe probleme de sănătate (Steinhardt et al. 2011).

Ce este depresia

Depresia este o cauză importantă care duce la dizabilitate. Depresia poate debuta la orice vârsta, media fiind însă la mijlocul anilor 20. De obicei depresia poate să apară împreună cu tublurările anxioase sau cu abuzul de substanțe (Rada, & Johnson-Leong, 2004).

Depresia este o boală care afectează corpul, dispoziția și gândurile. Fără tratament, simptomele pot dura de la săptămâni la ani, și acestea interferează cu funcționarea normală a individului (Rada, & Johnson-Leong, 2004).

Un episod depresiv major include o schimbare semnificativă clinic în funcționarea pacientului. Cele două simptome principale sunt: dispoziție depresivă și/sau pierderea interesului sau a plăcerii pentru toate activitățile, pentru cel puțin două săptămâni (American Psychiatric Association, 2013). Depresia nu trebuie confundată cu o simplă stare de tristețe, aceasta este acompaniata de o serie de simptome cognitive, emoționale și fiziologice:

-apetit scăzut;

-scădere ponderală semnificativă sau creștere în greutate;

-insomnie sau hipersomnie;

-agitație sau lentoare psihomotorie;

-fatigabilitate sau lipsă de energie;

-sentimente de inutilitate sau de vinovăție excesivă;

-diminuarea capacității de gândire sau concentrare, indecizie;

-gânduri recurente de moarte, ideație suicidară recurentă. (American Psychiatric Association, 2013).

Problema în cazul depresiei este că este o tulburare extrem de debilitantă, pacientul își pierde abilitatea de la realiza responsabilități minime în viața de zi cu zi. Oamenii care se confruntă cu această tulburare își pierd interesul față de activitățile obișnuite, au probleme de concentrare și de luare a deciziilor, pot prezenta gânduri recurente despre moarte și pot avea tentative de suicid (Nevid et al., 2018).

Neajutorarea învățată este o teorie explicativă a fenomenului depresiei. Acest model propune ideea că oamenii pot dezvolta depresie pentru că aceștia învață să se privească ca fiind neajutorați (Nevid et al., 2018). Martin Seligman (1975) sugerează că oamenii învață să se perceapă ca neajutorați din cauza experiențelor de viață. Astfel, Seligman (1975) propune că anumite forme ale depresiei pot rezulta din expunerea la situații aparent incontrolabile. Aceste experiențe pot induce așteptarea că orice consecință viitoare este cu mult peste abilitatea individului de a o controla.

Majoritatea studiilor despre relația dintre depresie și burnout au ajuns la concluzia că acestea sunt entități separate, și că există o corelație între acestea (Iacovides, et al., 2003). Nu s-a obținut încă o secvență clară temporală a cauzalității, însă în teorie depresia ar trebui să urmeze burnout-ului, și nu vice versa.

Terapia cognitiv-comportamentală s-a dovedit eficientă în tratarea depresiei, prevenirea recăderilor și în gestionarea burnout-ului. Psihoterapeutul folosește diverse tehnici cognitive și comportamentale prin care pacientul învață să facă față situațiilor stresante din viața de zi cu zi.

Referințe bibliografice

American Psychiatric Association. (2013). DSM-5: Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). Washington, DC: Author.

Freudenberger, H. J. (1974). Staff burn‐out. Journal of social issues, 30(1), 159-165.

Iacovides, A., Fountoulakis, K. N., Kaprinis, S., & Kaprinis, G. (2003). The relationship between job stress, burnout and clinical depression. Journal of affective disorders, 75(3), 209-221.

Nevid, J. S., Rathus, S. A., & Greene, B. (2018). Abnormal psychology in a changing world 10. Prentice Hall Press

Rada, R. E., & Johnson-Leong, C. (2004). Stress, burnout, anxiety and depression among dentists. The Journal of the American Dental Association, 135(6), 788-794.

Seligman, M. E. (1975). Helplessness. On depression, development and death.

Steinhardt, M. A., Smith Jaggars, S. E., Faulk, K. E., & Gloria, C. T. (2011). Chronic work stress and depressive symptoms: Assessing the mediating role of teacher burnout. Stress and health, 27(5), 420-429.